About Madalin Luca
Madalin Luca este un naist roman care in cariera sa de muzician a abordat diferite genuri muzicale imprimand fiecarei note muzicale propriul stil de interpretare – muzica traditionala romaneasca, muzica clasica, jazzul, world music. Madalin Luca a participat inca de la inceputurile carierei sale la diferite festivaluri si concerte in Romania, Europa – Franta, Germania, Ungaria, Grecia, Danemarca, Italia, Serbia, Muntenegru ,Vietnam – Asia. Dintre festivalurile la care a participat concertand singur pe scena sau impreuna cu alti muzicieni in diferite formule muzicale, mentionam: numeroase festivaluri de folclor din Romania si Europa ; Festivalul International Hue din Vietnam/ Asia – ca reprezentant al Romaniei ; Festivalul “H.C. Andersen” , “Vendsyssel Festival” – Danemarca ; Festivalul International de Muzica Clasica “Timisoara Muzicala” ; Festivalul de Jazz Sibiu ; Timisoara – Mica Viena etc. Madalin Luca este licentiat in interpretare instrumentala jazz la Facultatea de Muzica a Universitatii de Vest Timisoara absolvind cursurile Facultatii de jazz si pop “Richard Oschanitzky” a Universitatii Tibiscus Timisoara.
Madalin Luca este un cautator a noi modalitati de exprimare muzicala, experimentand posibilitatile nedescoperite ale naiului, introducandu-l intr-un teritoriu muzical putin explorat de catre naisti : muzica electronica, experimentala, jazzul. Singur pe scena sau cantand impreuna cu alti artisti, muzicianul propune un univers sonor propriu, construind o lume muzicala complexa si completa folosind naiul acustic sau uneori naiul procesat electronic, mijloace de expresie ale muzicii electronice, experimentale, diverse efecte sonore, toate acestea in slujba creativitatii si explorarii sensurilor profunde ale muzicii. Pentru Concertul de nai & electronic and experimental sounds („ singur pe scena, Madalin Luca recreeaza o intreaga orchestra construind pas cu pas, in timp real, prin improvizatia muzicala, liniile ritmice si melodice ale fiecarei melodii intr-o maniera ethno – jazzistica, conferind unicitate fiecarui moment muzical, fiecare concert fiind inimitabil si irepetabil”) a fost distins in anul 2009 cu Trofeul pentru compozitie & Premiul special pentru aranjament orchestral la Festivalul International de Jazz / Sibiu iar in anul 2006 trupei ” Young Blood” din a carei componenta facea parte i s-a acordat premiul I la Festivalul International de Jazz / Sibiu
INTERVIU CU MADALIN LUCA
STIRI DE TOP
EXCLUSIV. Muzica trebuie ascultată! Interviu cu maestrul Mădălin Luca
Scris de Simona Vegh la 29 Noi. ora 12:03Comentarii
TIMIŞOARA. Sala e plină. Oameni de toate vârstele îşi deschid auzul şi trăirile într-o linişte monumentală. Puţini sunt cei care înţeleg cu adevărat tot ce le aud urechile şi totuşi sunetul le impune liniştea. Sufletească. Nimeni nu se foieşte, nimeni nu îşi verifică telefonul, nimeni nu şuşoteşte. Pentru că publicul simte nevoia de cu totul altceva.
Aşa a decurs, în seara de 24 noiembrie la Sala Capitol, one man show-ul intitulat FOLKLORTRONIK al naistului Mădălin Luca. El este primul muzician din România care explorează expresivitatea naiului introducându-l în lumea instrumentelor procesate electronic. Pentru a-l cunoaşte mai bine, am îndrăznit să îl provocăm pe maestru la un dialog despre unul dintre cele mai fermecătoare instrumente muzicale.
Dacă am putea considera că vioara insuflă jale, pianul e melancolic şi chitara e romantică, cum ar putea fi descris naiul din punctul de vedere al sentimentului pe care îl induce publicului?
Cred că naiul le are pe toate şi că până la urmă totul se rezumă la modul în care artistul mânuieşte instrumentul. Oamenii cunosc naiul ca pe un instrument tradiţional românesc, asta e clar. Mai apoi naiul este cunoscut şi ca instrument sud-american, iar datorită artiştilor precum Gheorghe Zamfir sau Simion Stanciu naiul a fost cu uşurinţă dus spre muzica clasică, lejeră, spre jazz. E un instrument care se adaptează uşor mult mai multor genuri.
Ce amrelizat eu prin concertul pe care l-am avut la Filarmonică este cu totul altceva. Încercarea de a combina sunetul tradiţional al naiului din muzica românească cu muzica electronică s-a dovedit a fi pentru mine o conexiune foarte ok din toate punctele de vedere.Toate sound-urile şi ritmurile muzicii electronice s-au legat foarte bine şi asta s-a confirmat chiar şi în concertele pe care le-am avut înainte de cel de la Filarmonică.
Oamenii au rămas foarte surprinşi pentru că nu au auzit aşa ceva. Este probabil şi o chestiune de gusturi, pentru că nu toţi oamenii simt muzica în aceeaşi manieră.
Conceptul acesta de îmbinare a sunetului naiului cu muzica electronică are cumva impact şi asupra generaţiilor mai tinere? Se schimbă în vreun fel publicul ţintă?
Nu aş putea să spun că sunt primul din întreaga lume care a alăturat cele două genuri. Când am început eu să fac asta, în 2008, nu găsisem pe Internet pe cineva care să fi cântat cu naiul procesat electronic, iar pentru că sunetul este modificat şi deci surprinzător, publicul este destul de receptiv.
De unde vine pasiunea aleasă pentru nai?
Putea fi oricare alt instrument. Alegerea mea pentru nai s-a întâmplat pe când eram încă la liceul de muzică, în 1995. Am fost nevoit să îmi aleg un instrument de folclor pentru că asta se putea studia în vremea aceea şi am avut de ales între nai şi ţambal. L-am avut ca professor pe domnul Gheorghe Haţeg care m-a încurajat şi mi-a spus: Dacă vrei, se poate!
Nu m-am gândit dinainte la asta. Pur şi simplu alegerea mea a fost întâmplătoare. Nu aş putea spune că mi-am dorit de mic să cânt la nai, dar în momentul în care am început să cunosc instrumentul, mi-a plăcut foarte mult şi pot să spun totuşi că încă de pe atunci mă gândeam la a combina doinele româneşti cu muzica electronică. E o asociere care prinde.
În afara de clasicele săli de concerte, unde ar mai prinde muzica făcută la nai?
Desigur că orice muzică poate fi adaptată pentru teatru şi film, dar până acum nu am cunoscut oamenii care să îmi propună o asemenea colaborare. Evident că m-am gândit la asta, dar încă nu i-aş putea da frâu liber ideii.
Am ţinut neapărat ca FOLKLORTRONIK să aibe loc la Filarmonică pentru acolo spectatorul este cumva obligat să vină şi doar să asculte (zâmbeşte). Am mai cântat până acum în diferite cluburi din Timişoara. Diferenţa între o sală de concerte şi un club este foarte mare! Oamenii vin într-un bar unde au posibilitatea să servească ceva de băut, să vorbească şi să îşi aprindă o ţigară şi atunci atenţia le este împărţită. Şi nu mă refer neapărat la atenţia pentru artist, ci pentru muzică! Atenţia la muzică le este alterată.
La un moment dat am renunţat să mai cânt în cluburi. În 2010 am avut ultimul concert într-un club din Timişoara, prin februarie şi mi-am zis: gata! Nu mai vreau.
Muzica asta trebuie ascultată. Dacă nu se ascultă, oamenii nu ajung să o înţeleagă şi atunci ei nu se simt atinşi. O sală de concerte obligă publicul să asculte! Se fie atent.
Au fost mulţi cei care mi-au spus că muzica asta electronică împreună cu naiul nu se potrivesc într-o sală de concerte, dar nu e aşa. O sală de concerte este o sală pentru muzică, indiferent că e vorba de muzică clasică sau de un hibrid.
Dacă spectatorii pleacă de la un concert cu sentimentul că au înteles 50% din ce s-a întâmplat acolo, pentru mine e foarte bine. Oamenii, cel puţin în România, nu prea au curajul să huiduie sau să dea afară ceea ce simt la un concert.
Care este cea mai mare împlinire a dumenavoastră, legată de cariera muzicală?
Pentru mine cea mai mare împlinire nu este neapărat momentul în care concertul s-a sfârşit şi sunt aplaudat. Îmi place să ştiu că am reuşit să captez atenţia ascultătorilor cu ce am simţit eu în timpul concertului. Muzica pe care o fac e plină de surprize şi de efecte la care ei nu se aşteaptă atunci când au impresia că vin la un simplu concert de nai.
Mă folosesc din plin de faptul că sunt singur pe scenă şi că pot să improvizez lucruri pe care la repetiţii nu le-am făcut. Asta mă ajută să reuşesc să transport publicul dintr-o parte în alta. Am puterea să îi năucesc sau nu? (zâmbeşte)
Am avut o experienţă plăcută pe scenă, la un moment dat. Eu de obicei cânt cu căştile în urechi şi nu aud ce se întâmplă în sală, dar am avut un moment în care am simţit, peste ce auzeam în mod normal în căştile mele, o linişte de mormânt şi mă gândeam dacă nu cumva a plecat lumea. Era pur şi simplu o linişte monumentală şi mi-am întrebat apoi şi soţia care mi-a confirmat: Da, de la început şi până la sfârşit a fost linişte. Pur şi simplu oamenii erau acolo.
Oricum am construit întregul concept al concertului în aşa fel încât să îl încep şi să îl termin fără pauze între piese. A fost ca o călătorie prin muzica din ţara noastră, din punctul de vedere al muzicii electronice.
Cât de egoistă e muzica creată de un artist? Cât de mult o face artistul pentru sine şi cât de mult o face pentru plăcerea publicului?
Eu construiesc mereu nişte lucruri pe care le simt. Le dau o anumită dimensiune şi nu stau să mă gândesc neapărat: Oare le place? Poate mă gândesc cel mai adesea să nu fie prea ciudată muzica e care o fac, să nu fie prea greu de digerat pentru public. Dar asta nu ma face să îmi schimb preferinţele, pentru că publicul ascultă ce îi dai. Cei care nu au nicio legătura cu muzica vin la concerte doar pentru sentimentul de relaxare şi atunci ei sunt, prin muzică, educaţi. Desigur că poţi să faci muzică şi pentru tine, dacă cânţi numai pentru tine, acasă.
De unde vine inspiraţia pentru muzica dumneavoastră?
Internetul mă ajută foarte mult şi sunt destul de selectiv în ceea ce priveşte muyica pe care o ascult, care trebuie neapărat să aibă o legătura cu muzica electronică şi cu instrumentele acustice. Caut mereu combinaţia între instrumentele acustice şi toată multitudinea de soft-uri care proceşează sunete.
Care este artistul dumneavoastră preferat?
Multi naişti ar spune fără ezitare că e vorba de Gheorghe Zamfir, dar în momentul de faţă îmi place un trompetist foarte bun, norvegian, Nils Petter Molvaer, care m-a inspirat foarte mult din punct de vedere al multitudinii de sunete pe care le foloseşte. Muzica lui e cea pe care o ascult cel mai mult.
Cum vă face plăcere să ascultaţi muzică?
În majoritatea timpului ascult muzică la căşti. Pe drum, în călătorii. Acasă ascult mai puţină pentru că atunci când sunt acasă prefer să mă aşez la laptop şi să mă documentez, caut mereu lucrurile care să mă intereseze.
Care a fost cea mai frumoasă călătorie de până acum?
Vietnam. Am fost invitat la un festival anul trecut. Primaria din Timişoara a primit o invitaţie la festivalul din Huế, capitala istorică a Vietnamului, iar ei au decis că sunt potrivit acolo. E vorba de un festival cultural bienal care reuneşte foarte multe trupe de muzică, teatru, chiar şi circ. Scopul lor a fost să aducă puţină diversitate în schimburile culturale dintre Vietnam şi restul lumii. Publicul a fost excellent de receptiv la ceea ce faceam, iar în afara concertului am avut parte de un voluntar din cadrul festivalului care m-a dus să vizitez tot ce era de vizitat, nişte lucruri incredibile. Am stat 6 zile si a fost nemaipoment.
În afară de muzică mai este loc şi de alte pasiuni în viaţa dumneavoastră?
In momentul în care nu mai fac nimic încerc să petrec timp cu soţia mea. Fie facem o ieşire în afara oraşului, fie căutăm linişte. Următorul loc pe care îl vom vizita va fi cu siguranţă unul muntos. Cred ca aici în ţară. În Europa, urmează Praga. Eu am mai fost acolo, dar îmi doresc să merg şi cu soţia mea.
Mă gândesc acum la tinerii artişti care îşi doresc să reuşească să trăiască din muzică. Ce mesaj aţi avea pentru aceştia? Cum ar trebui ei să îşi ţină apropae pasiunea?
(Zâmbeşte) Trebuie să recunosc că nici eu nu reuşesc neapărat să traiesc din muzică. Nu mai fac altceva în afară de asta, dar pot să spun că e chinuitor. Pentru că ţine foarte mult şi de noroc. Eu încă nu pot să spun că am avut un noroc explosiv. Norocul pe care îl am se datorează soţiei mele care mă ajuta enorm, cu asociaţia culturală pe care o conducem. Încă nu am avut norocul să mă fi ascultat vreun impresar de afară şi să îi placă atât de mult muzica mea încât să o pot cânta în toată Europa. (zâmbeşte) Ceea ce fac aici în ţară este rezultatul unui anumit grad de noroc combinat cu foarte multă munca. Căutatul de sponsori, problemele de ordin financiar şi de marketing nu sunt lucruri pe care artiştii trebuie să le facă.
Un sfat pentru cei care sunt foarte buni, dar fac altceva pentru a-şi câştiga banii? Să caute mai bine în ei înşişi şi să vadă ce anume cântăreşte mai mult: vor să facă altceva ca să trăiască sau vor să facă mai mult ca să ajungă să facă bani din muzică? Nu e uşor, e chinuiutor şi frustrant să fii artist.
Care e cea mai mare provocare a acestei meserii?
Cred că toate detaliile care ar trebui în mod normal să ţină de o echipă din spatele unui artist. Eu nu prea sunt de accord cu trupele care fac şi muzica, sunt şi proprii impresari, îşi fac şi afişele, tot ei le pun şi pe pereţi, tot ei îşi caută şi publicul şi sunt nevoiţi să cânte şi frumos şi relaxat. Poate e un handicap la mijloc. Eu încă nu mi-am găsit echipa respectivă. Tot ce se întâmplă pentru mine e şi meritul soţiei mele care se ocupă de aceste detalii.
Consumtorii de muzică semnată Mădălin Luca sunt mai degrabă femei sau bărbaţi?
Consider că muzica mea are un mesaj pentru toată lume. De exemplu, la Sibiu în 2009 când am participat la Galele Studenţeşti la Festivalul de Jazz şi m-am uitat în sală, am fost surprins să constat că mare parte a publicului erau oamenii tineri.
Proiecte de viitor?
Aş vrea să înregistrez pe disc FOLKLORTRONIK şi mi-aş dori să realizez şi un material demo sau o filmare din concerte pentru publicul din afara ţării. Pentru că am senzaţia că acela este publicul mai dispus să cumpere acest gen de muzică. Noi, românii încă avem o problemă vizavi de cultură. Nu prea ni se insuflă cultura în educaţie. Este o problemă mare şi în şcoli. Orele de muzică nu mai sunt ca pe vremuri. Noi ne dorim mereu exclusivism şi inedit şi suntem încă impresionaţi numai de măreţia unui nume internaţional, indiferent de preferinţe. Mulţi mă întrebau, de exemplu, ce e cu afişul concertului, pentru că li se părea cel puţin ciudat. Mă întrebau: Cum, cânţi singur? Vii şi cânţi cu negativ? Şi eram nevoit să le explic că toate liniile melodice sunt făcute live. Ce poate fi mai inedit?
La nivel de colaborare cu alţi instrumentişti, cine ar fi demn de o asemenea asociere?
Deocamdată vreau să îmi văd de treabă şi să dezvolt cât mai mult conceptul FOLKLORTRONIK şi mă voi gândi poate la o colaborare cu alţi artişti în momentul în care coi putea spune: Ok! Până acum am avut destule concerte singur. Pentru că eu am o mică problemă (zâmbeşte). Ţin foarte mult la fantezie şi improvizaţie. Mi-ar plăcea extreme de mult o colaborare cu un artist vizual, pentru o experienţă extrasenzorială. Un artist vizual căruia să îi placă muzica mea şi care să fie capabil să o transpună în imagini şi animaţii.
Apropo de experienţă extrasenzorială, există în Timişoara sau în afara ţării, un spaţiu în care aţi dori să concertaţi? Unul atipic?
Ştiu un spaţiu care ar completa cumva muzica mea, un spaţiu care a fost cândva o fabrică. E vorba de un loc neconvenţional în care Filarmonica a mai avut un concert acum 2 ani. E o fabrică dezafectată. Cât despre un loc în afara ţării, probabil mi-ar plăcea să concertez in viitorul apropiat la Szeged sau la Vârșeț.
Care este obiectul fără de care nu plecaţi de acasă?
Ipod-ul. Pentru că sunt conectat la Interne oriunde şi îmi place să am muzica tot timpul cu mine. Asta în cazul în care nu îmi permit să îmi iau şi laptopul cu mine
Model de căşti preferate?
Am testat nişte căşti pe care încă nu mi le-am permis. Un model on-ear de la Bose, cu noise reduction. Sunt nişte produse excelente şi am avut noroc că la Filarmonică sistemul audio e tot Bose. Calitata sunetului contează foarte mult. E o experienţă diferită între a asculta muzică la căşti de telefon sau la nişte căsţi concepute special pentru muzică.
Film preferat?
De obicei filmele de artă. Documentarele despre ceea ce mă interesează, majoritatea legate de artişti, ştiinţă, muzică. Mai sunt desigur şi filmele la care mă uit pur şi simplu pentru relaxare. Nu îmi plac în schimb filmele de groază.
Când anume vă simţiti cel mai creativ?
Noaptea. E clar. Pentru mine noaptea mi-a fost cel mai bine, chiar şi când eram în liceu. Orele de studii în care eu exersam erau noaptea cele mai productive. Liniştea mi-a plăcut dintotdeauna.
Alte instrumente la care cântaţi?
Pianul. E definitoriu pentru orice artist. Te ajută foarte mult în a gândi din punct de vedere armonic, melodic. E un instrument pe care consider că ar trebui să îl ştie toată lumea. Mai cânt la pian just for fun, sau într-un jam session.
Câte naiuri aveţi acasă şi care e cel mai bun producător de astfel de instrumente muzicale? Care sunt preţurile între care variază un nai bun?
Am doua naiuri acasă. Nu aş putea spune care e cel mai bun. Mie îmi plac cele care sunt făcute în Basarabia. Am un nai făcut de un basarabean, Grigore Covaliu. La noi, un meşter priceput este Radu Nechifor.
Preţurile pot fi începand de la 500 şi 600 de euro. În Elveţia am văzut naiuri şi la 2000 de franci elveţieni. Nu e neapărat o diferenţă de calitate între ele, în afara de, probabil, un firicel de aur decorativ în jurul instrumentului. (râde)
Când se strică naiurile?
Ele pot să nu se strice niciodată. Evident că dacă nu am grijă de el tuburile se pot crăpa. Mi s-a întâmplat o data să îmi ceară cineva voie să îmi ţină naiul chiar înainte de concert şi l-a scăpat, fără rea voinţă, dar mi-a fost învăţătură de minte.Orice muzician ar trebui să ţină la instrumentul său. În Timşoara nu exista nimeni care să repare naiuri. Dacă se întâmplă ceva mai grav, ele trebuie trimise la Bucureşti.
Sunt şi zile în care nu cântaţi deloc la nai?
Da. (Zâmbeşte) Astăzi s-ar putea să fie una din acele zile. Sunt ca orice om. Am tot felul de alte lucruri de rezolvat.
